Manchester City a cucerit Liga Campionilor pentru prima dată în istorie după triumful din finala cu Inter Milano de la Istanbul, însă „cetățenii” nu vor putea evolua din sezonul următor al competiției cu celebra „UEFA Badge of Honor” pe tricouri.
Concret, pentru ca emblema respectivă să fie imprimată pe tricourile de joc în timpul partidelor disputate în cea mai tare competiție intercluburi din lume, regulamentul UEFA impune ca o echipă să cucerească marele trofeu de trei ori consecutiv sau să aibă, în total, cinci trofee ale Ligii Campionilor în palmares.
Astfel, cum Manchester City se află abia la „prima ispravă”, nu vor beneficia în stagiunea viitoare de celebra „Badge Of Honor”. Cea mai rapidă cale, însă una extrem de dificilă, ar fi ca trupa lui Pep Guardiola să se impună și în următoarele două sezoane, însă, așa cum a dovedit istoria de până acum, ar fi o performanță foarte greu de realizat: din 1956 până în prezent, doar trei echipe au reușit să cucerească trofeul de minim 3 ori consecutiv: Real Madrid (în două rânduri: 1956-1960 și 2016-2018), Bayern Munchen (1974-1976) și Ajax Amsterdam (1971-1973).
Mai mult, singura echipă care a reușit să bifeze această performanță după 1992, când s-a trecut la formatul cu grupe, este Real Madrid. Doar șapte echipe îndeplinesc criteriile stabilite de UEFA pentru „Badge Of Honor”: Real Madrid, FC Barcelona, Bayern Munchen, Ajax Amsterdam, AC Milan, Liverpool și Sevilla (în Europa League).
„Obosit, calm, satisfăcut. Este atât de dificil să câștigi această competiție. Ei sunt chiar foarte buni. La pauză le-am spus să aibă răbdare. Trebuie să ai și noroc. Ederson și ratarea aceea a lor, puteau egala. Această competiție este pe muchie de cuțit.
A fost scris în stele, ne aparține. Nu am fost la cel mai bun nivel al nostru. După Cupa Mondială echipa a făcut un pas în față și am ajuns aici. Nu a fost însă cea mai bună performanță din partea noastră.
Nu mai am energie să mă gândesc la sezonul viitor, este imposibil. Avem nevoie de o pauză, a trecut prea mult timp. Jucători noștri au meciuri internaționale acum. UEFA și FIFA, gândiți-vă la asta! Premier League s-a terminat acum două sau trei săptămâni, acum oamenii trebuie să revină. E prea mult. Vom începe sezonul viitor de la zero.
Mergem să sărbătorim la hotel cu familiile și prietenii. Luni va fi organizată parada în Manchester. Cu această competiție, să facă tripla este foarte dificil”, a spus Pep Guardiola la BT Sport, citat de BBC.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER